Bancile straine isi retrag banii din Romania

Grupurile bancare străine continuă să-și reducă, treptat, expunerea pe România. Anul trecut, scăderea fost de 16%, confirmând un trend început încă din 2010. „Dezintermedierea financiară transfrontalieră s-a accentuat pe parcursul anului, dar şi-a menţinut caracterul ordonat. Expunerea băncilor-mamă faţă de filialele lor din România s-a redus cu circa 16% în anul 2014. În schimb, depozitele atrase de pe piaţa locală - principala sursă de finanţare a băncilor - şi-au păstrat trendul ascendent (+7,3 la sută, variaţie reală), evoluţie care, coroborată cu restrângerea creditului acordat sectorului privat, a condus la o nouă diminuare a raportului dintre credite şi depozite, până la un nivel care nu mai generează presiuni din punct de vedere macroprudenţial (90,5% la sfârşitul anului 2014)“, arată Banca Naţională a României în raportul său anual.
Acelaşi document relevă, pe de altă parte, că dependenţa sistemului bancar românesc de banii veniţi de la grupurile mamă continuă să crească. Peste 90% din activele totale ale băncilor româneşti sunt deţinute de grupurile din Austria, Franţa şi Grecia.
Mai multe informatii gasiti pe Capital.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu